1 - 15 august 2003



Curs valutar
luni,
10 martie 2008
1 EUR = 3 lei
1 USD = 2 lei
1 GBP = 4 lei

INFORMATII BURSIERE
Date, grafice si
informatii la zi despre toate actiunile cotate la

Bursa de Valori Bucuresti
Introduceti simbolul unei societati cotate
Serviciu gratuit asigurat de www.kmarket.ro

INFORMATII FONDURI
Date, grafice si valoarea titlului pentru
fondurile mutuale

inscrise in UNOPC


Serviciu gratuit asigurat de
www.kmarket.ro




Limbaj si instrainare la 2Ghzps

Radu Rizea
Redactor Sef


Sa fi avut cate un leu pentru fiecare data cand am auzit ca "lumea se schimba rapid"... Nu e cazul sa mai facem aici apologia tehnicii care evolueaza mai rapid decat putem noi tine pasul, nici sa ne lamentam ca, in afara de cativa experti, nimeni nu mai intelege ce se intampla.

Deschideti, pur si simplu, televizorul. Nu aveti cum sa ratati reclamele Connex - re.inventeaza.te. Batrani care comenteaza cantitatea de scripturi Java dintr-un site, sau copii care se plang ca un progran "nu vede" nu stiu ce format.

Deschideti, dupa aceea, primul comunicat de presa al unei companii IT. Implementare, eficienta, solutii, dezvoltare, servicii, iar implementare, standarde deschise, integrare, capabilitate, compatibilitate, interoperabilitate. Lista se mai poate prelungi cu inca vreo 150 de cuvinte, adica suma unui vocabular primitiv, suficient transmiterii mesajului dorit. Permutarile acestor 150 de cuvinte dau, de regula, un comunicat de presa standard (inchis).

Iar daca se nimereste ca scaunul din tramvai sa fie langa doi copii de nici zece ani, ai ocazia sa auzi ca "n-a vrut nici macar sa buteze din CD, ca imparteau frecventa placa video cu cea audio, asa ca am scos sunetul si am reformatat hardul cu doua partitii, am schimbat un Savage pe o Nvidia si am pus jocurile pe F si muzica pe G, dar cred ca e ceva in neregula cu driverele de 2000, ca parca tot nu merge asa cum ar trebui".

Si mai prinzi, pe la o petrecere, o intalnire intre doi oameni care nu pot discuta decat despre calculatoare, dar, cel putin aici, nu se plictisesc. Ceilalti cad de oboseala si ei tot isi mai explica ce varianta de Bios se potriveste, in functie de placa de baza. Sper doar sa nu stie bunica de www.contactnet.ro, ca ma si trimite la manastire, de frica instrumentelor diavolului.

Sincer vorbind, cat de departe poate fi ruptura? Sau universalizarea noului limbaj? Curs dupa curs, aflam mai multe despre ce se intampla in jur, dar nu e niciodata suficient, parca doar hacker-ii se mai mentin intr-un oarece echilibru cu ritmul schimbarilor. Uneori e dificil sa le explic parintilor cum se sare peste o parola sau de ce nu le merge bine dial-up-ul. Pe de alta parte, ma simt complet strain de conversatiile studentilor de la Electronica sau Cibernetica. Sincer sa fiu, nu am habar despre ce vorbesc, in majoritatea datilor.

Dar problema este alta. Cati, de fapt, sunt pierduti intre calitatea de simplu utilizator de Windows, cu tot minimul necesar servit pe tava, si cea de "cunoscator"? Cati dintre noi nu s-au oprit la CDEx, pentru ca le e prea greu sa invete sa manevreze Audio Catalyst? Sau prefera sa isi scoata arhivele la imprimanta si sa le depoziteze in biblioteca, pentru ca administrarea unei baze de date ii depaseste?

In acest timp, afaceristii locali trebuie sa invete sa "alerge" prin Internet ca sa poata participa la o licitatie MCTI. Unii pot, altii nu. Cei care nu pot vor disparea, si aici apar primele semne de ruptura. Calculatorul, Internetul, viteza, integrarea, stabilitatea - nu sunt vorbele noii limbi de lemn, sunt esentele lumii care abia se naste (pentru Est, caci aiurea lucrurile acestea se invata la scoala). Dar e deja atat de mult de invatat, incat e nevoie tot timpul de noi si noi specializari. Industria IT este un moment de criza, in care se stabilesc noi aliante, probabil pana cand nu vor exista decat doua mari corporatii, fiecare cu clientii sai. Batalia se duce acum pe impunerea propriilor standarde, propriilor produse si tehnologii. Retete interne produse in speranta ca produsul va fi suficient de bun incat sa cucereasca piata, iar atunci tehnologia se va impune de la sine.

Dar, pana cand lucrurile vor deveni clare pentru toate lumea, iar Legea lui Moore va inceta sa functioneze, societatea insasi va trece printr-o mica perioada de criza. Windows/vs./Mac; comunicare/vs./instrainare; Oracle/vs./IBM; e-banking/vs./bacsis pentru chelner. Nu se vor confrunta, in urmatorii ani, doar corporatiile si produsele lor, ci stilurile de viata, traditiile, bagajele lingvistice, tabieturile, culturile nationale si continentale si, in cele din urma, indivizii. Abia apoi vom putea incepe din nou.



[ Editorial ] | [ Cover Story ] | [ e-Business ] | [ e-Technology ] | [ Education & HR ] | [ Events ] | [ e-Shore Magazine ]